Barbatii: ar face sex cu oricine si oriunde, dar in momentul in care le ceri sa iti copieze un fisier pe un stick, se uita inspaimantati la tine: "sigur n-are virusi?"
joi, iunie 06, 2019
Viata bate filmul
Long story short, subsemnata s-a imprietenit cu vecina de 90 de ani intr-o minunata zi de sambata. Dupa ce i-am oferit florile cumparate de la pustiul de la semafor (fapta buna din ziua anterioara) si am schimbat cateva vorbe, talentul meu natural de a face oamenii sa mi se confeseze a dus la promisiunea de a merge pana la satul de bastina al vecinei, o localitate pitoreasca la o distanta rezonabila de capitala in care`mi duc viata de toate zilele.
Zis si facut, duminica dimineata la 8 s-a dat trezirea, cafeluta a fost bauta pe fuga si ne-am pus la drum. Am uitat sa mentionez, doamna nu se poate deplasa decat cu foarte mare greutate (repecursiunile unei vieti indelungate, a unui accident de masina si a unei cazaturi), ceea ce a dus la testarea abilitatilor mele de a salva femeile si batranii dintr`o croaziera cu multe trepte in cazul unei catastrofe. Dupa concluzia ca mai bine suferi de dureri imense in loc sa iti constientizezi limitele, si inca vreo jumatate de ora, am ajuns la parter unde ne astepta caleasca (am facut greseala sa fac gluma implicita "v-am adus caleasca la scara" atunci cand am parcat in fata usii de la bloc; gluma intampinata cu reactia speriata "aualeo mama, da` nu mergem cu masina?"). A urmat introducerea adresei in Waze si urmatoarea conversatie:
- Auzi mama, dar unde e Afumati`ul?
- Sincer, nu stiu, ca nu am avut treaba in zona aia niciodata
- Pai si noi cum ajungem?
- Cu harta, mamaie, ca am bagat aici adresa si imi arata pe unde sa merg.
- Pai si de ce te uiti in fata si nu te uiti pe harta?
- Pentru ca harta nu ne garanteaza ca suntem si singurii oameni pe sosea
- Bine mama, pai daca ajungem in Afumati, sa`mi spui ca de acolo stiu eu drumul.
- Va zic, dar din ce observ, drumul nostru nu e pe acolo.
- Aualeo, pai eu nu stiu sa merg altfel.
- Lasa, mamaie, ca stie harta. Si daca ne ratacim nu`i problema, Columb s-a ratacit si a descoperit America. Daca o sa descoperim si noi ceva si mai extraordinar?
Ajungem in minunata localitate (undeva spre Urziceni, pe acel minunat drum cu o banda jumate pe sens, ca probabil au vrut baietii de la infrastructura sa ne oblige sa ne luam masini mai inguste) si intreb destinatia finala. "La cimitir, mama".
Zis si facut, duminica dimineata la 8 s-a dat trezirea, cafeluta a fost bauta pe fuga si ne-am pus la drum. Am uitat sa mentionez, doamna nu se poate deplasa decat cu foarte mare greutate (repecursiunile unei vieti indelungate, a unui accident de masina si a unei cazaturi), ceea ce a dus la testarea abilitatilor mele de a salva femeile si batranii dintr`o croaziera cu multe trepte in cazul unei catastrofe. Dupa concluzia ca mai bine suferi de dureri imense in loc sa iti constientizezi limitele, si inca vreo jumatate de ora, am ajuns la parter unde ne astepta caleasca (am facut greseala sa fac gluma implicita "v-am adus caleasca la scara" atunci cand am parcat in fata usii de la bloc; gluma intampinata cu reactia speriata "aualeo mama, da` nu mergem cu masina?"). A urmat introducerea adresei in Waze si urmatoarea conversatie:
- Auzi mama, dar unde e Afumati`ul?
- Sincer, nu stiu, ca nu am avut treaba in zona aia niciodata
- Pai si noi cum ajungem?
- Cu harta, mamaie, ca am bagat aici adresa si imi arata pe unde sa merg.
- Pai si de ce te uiti in fata si nu te uiti pe harta?
- Pentru ca harta nu ne garanteaza ca suntem si singurii oameni pe sosea
- Bine mama, pai daca ajungem in Afumati, sa`mi spui ca de acolo stiu eu drumul.
- Va zic, dar din ce observ, drumul nostru nu e pe acolo.
- Aualeo, pai eu nu stiu sa merg altfel.
- Lasa, mamaie, ca stie harta. Si daca ne ratacim nu`i problema, Columb s-a ratacit si a descoperit America. Daca o sa descoperim si noi ceva si mai extraordinar?
Ajungem in minunata localitate (undeva spre Urziceni, pe acel minunat drum cu o banda jumate pe sens, ca probabil au vrut baietii de la infrastructura sa ne oblige sa ne luam masini mai inguste) si intreb destinatia finala. "La cimitir, mama".
vineri, august 04, 2017
Euro trip part 3
Cred ca motivul pentru care tot aman scrierea acestor postari e pentru ca, o data ce le scriu, s-a terminat vacanta in mod oficial. Bine, asta si faptul ca ma tot lupt cu diverse metode de a compune postarile de pe multiplele ustensile tehnologice.
Dupa mai multe incercari esuate, tot Chrome e cea mai buna optiune, chiar si de pe mobil.
Bun, dupa Brno a urmat Viena. Desi ma asteptam ca Fecioara din mine sa fie tare stresata in legatura cu programul nostru foarte flexibil, in mod surprinzator a fost extrem de relaxant sa stim ca daca era ceva ce am ratat, puteam ramane inca o zi fara prea multe probleme. Lucru care s-a si intamplat in Brno, avand in vedere ca majoritatea lucrurilor acolo sunt inchise duminica, fix in ziua destinata plimbarii.
Am facut un numar impresionant de kilometri in total, ceea ce a insemnat extrem de multa plictiseala pentru mine, pedepsita pe scaunul din dreapta cu exceptia a cativa km petrecuti in traficul din Austria. Cand noi ne plangem daca suntem a 3a persoana la semafor, aia au blocaje de autostrada de cate 18 km. Oamenii in schimb sunt resemnati. Iesisera din masini, isi faceau noi prieteni si chiar si picnicuri pe balustrada. Din fericire, am prins un singur ambuteiaj pe sensul nostru, moment prielnic pentru imprietenirea mea cu Gregor de la Pietrotrans. Gregor este un baiat simpatic, cel putin cat l-am vazut eu din trapa . Datorita celor 10 km de bara la bara, am avut timp sa-i insailez o intreaga poveste de viata presarata de picanterii sugerate de sofer.
Hotelul a parut impresionant de pe net, avand camere cu diverse tematici. Din pacate, din toate frumusetile lui (google Hotel Urania Viena), noi am tras paiul scurt obtinand camera "muncitorilor". Probabil ca dupa o zi lunga la coasa, tot ceea ce si doreste domnul taran e sa se puna in patul cu baldachin si oglinzi in tavan. Pana si taranii sunt mai emancipati la ei.
Acest restaurant a fost genial. Comandai de pe tableta, iar comanda aparea pe acele rollercoastere.
Dupa mai multe incercari esuate, tot Chrome e cea mai buna optiune, chiar si de pe mobil.
Bun, dupa Brno a urmat Viena. Desi ma asteptam ca Fecioara din mine sa fie tare stresata in legatura cu programul nostru foarte flexibil, in mod surprinzator a fost extrem de relaxant sa stim ca daca era ceva ce am ratat, puteam ramane inca o zi fara prea multe probleme. Lucru care s-a si intamplat in Brno, avand in vedere ca majoritatea lucrurilor acolo sunt inchise duminica, fix in ziua destinata plimbarii.
Am facut un numar impresionant de kilometri in total, ceea ce a insemnat extrem de multa plictiseala pentru mine, pedepsita pe scaunul din dreapta cu exceptia a cativa km petrecuti in traficul din Austria. Cand noi ne plangem daca suntem a 3a persoana la semafor, aia au blocaje de autostrada de cate 18 km. Oamenii in schimb sunt resemnati. Iesisera din masini, isi faceau noi prieteni si chiar si picnicuri pe balustrada. Din fericire, am prins un singur ambuteiaj pe sensul nostru, moment prielnic pentru imprietenirea mea cu Gregor de la Pietrotrans. Gregor este un baiat simpatic, cel putin cat l-am vazut eu din trapa . Datorita celor 10 km de bara la bara, am avut timp sa-i insailez o intreaga poveste de viata presarata de picanterii sugerate de sofer.
Am trecut si pe langa o plantatie de struguri destul de impresionanta in Austria, care avea in mijlocul ei un satuc tare pitoresc, plin de statui. Oamenii astia chiar tin la valorile lor de entertainment, pentru ca una din statui (singura reconoscibila de mine) era a tipei/tipului de la eurovision. Langa el, parca pentru a-o face in ciuda, era o tipa cu niste nuri impresionanti.
A urmat o pauza de masa spre viena in care am mancat niste chestii mai comestibile decat in Brno.
La prima vedere, am avut un soc cand am deschis usa de la baie. Parea ca lipseste ceva vital dupa statul in masina 8 ore. Respectiv dusul. Din fericire, era doar ascuns dupa usa :)
Decoratiunile hotelului au fost foarte dragute, si toata experienta interesanta. Desi parca ar fi fost mai draguta o camera de aia cu cada in living :)
Prima distractie veritabila: Prater. (Nu, nu mi a placut Brno, si da, ploaia a avut mult de a face cu asta).
Majoritatea atractiilor erau inchise (ploaie), dar cele care erau deschise aveau niste operatori cel putin neprietenosi :)
El este Berry (de la Bear). A fost castigat la concursul de tir pentru mineee :)
Asta a fost ultima masa din Brno. A fost..interesant :)
luni, iulie 24, 2017
Euro trip - Partea a doua
Camera a fost draguta si "in cetate". Conform google maps, era o mare constructie in mijlocul orasului. Conform realitatii, sunt mai multe cladiri.
Langa acel geam mic stau eu si scriu. Nu e comfortabil, dar ce nu fac eu pentru fani... :)))
Cuvantul zilei de Duminica este "Dazvreno". Il vedeai peste tot, inclusiv la mancatoria de coaste pentru care am traversat orasul. Inseamna Inchis. Se pare ca baietii astia n au fost informati ca vin.
Dupa o masa la kfc, in plimbarile noastre ne am intalnit c'un crocodil, un concert in turn si un nene care avea apa in semnalizare.
Cu toate ca mi s-a soptit in casca faptul ca oamenii astia sunt atei, au suficiente biserici si locatii de cult sa faca de rusine un neam de credinciosi 100%
Nu stiu ce a vrut sa spuna artistul in poza de mai jos, dar unul din turnulete e stramb, iar perfectionista din mine simte nevoia sa scoata asta in evidenta
Luni dimineata, la ora 7 a fost data trezirea. Nu stiu cine era ala de la clopote, dar langa hotelul nostru erau 2 locatii cu clopote care bateau aleator. Cred ca erau doi pusti care isi faceau farse. In fata hotelului, piateta goala si deprimanta din prima seara a inceput sa se umple cu negustori.
Printre ei, un nene cu o cisterna incerca sa spele strada. Stiti bancul cu :John, du te si uda florile. Dar, Sir, ploua. Ce-mi pasa mie? Ia-ti o umbrela.
Cuvantul zilei de Duminica este "Dazvreno". Il vedeai peste tot, inclusiv la mancatoria de coaste pentru care am traversat orasul. Inseamna Inchis. Se pare ca baietii astia n au fost informati ca vin.
Dupa o masa la kfc, in plimbarile noastre ne am intalnit c'un crocodil, un concert in turn si un nene care avea apa in semnalizare.
Trebuie sa mentionez ca nu am murit de foame. Aripioarele picante de la pub ul irlandez au fost ok'ish, dar spre dezamagirea noastra, nu mai aveau coaste. Am mentionat cum tot orasul era inchis si pustiu? Probabil de asta.
In rest, am mai vazut o scara cu problema de inundatie si cam atat.
duminică, iulie 23, 2017
Euro trip
And it has begun...
Cu toate rezervele si emotiile mele, totusi am plecat spre taramuri europene cu Sharky. Spoiler alert: am reusit sa ajungem in Brno :)
Drumul prin Romania a fost surprinzator de linistit, cu doar doua "vrei sa ne intoarcem?!", Unul in timpul traficului de pe autostrada spre Pitesti, unul prin Transilvania.
Autostrada dintre Sibiu si Arad a avut cateva rezerve apropos de obiectivul nostru ambitios, dupa cum se va vedea in filmulet, o data ce invat sa il uploadez :)
Am fost destul de sceptica apropos de destinatie. Momentul adevarului a trecut destul de rapid, cu toate ca era coada.
Drumul de la granita incolo a fost cam plictisitor, doar autostrada, dar macar cu oameni draguti care se dadeau din fata bolidului care inghitea km dupa km Un moment in care am realizat ca nu mai am 19 ani sa ma impresioneze acul kilometrajului care urca peste 200.
In jur de 2 noaptea am ajuns si in Brno. Prima impresie: un fel de centrul vechi al Craiovei intr o luni seara. Frumos, dar pustiu. In all fairness, este oras universitar si in perioada asta nu s cursuri.
Dupa o invarteala de cetate, am ajuns la hotel. Locatia e superba, din pacate exista vreo 3 catedrale care insista sa aiba un fetis cu baterea clopotelor. Prima chestie interesanta: baia din dulap.
Cu toate rezervele si emotiile mele, totusi am plecat spre taramuri europene cu Sharky. Spoiler alert: am reusit sa ajungem in Brno :)
Drumul prin Romania a fost surprinzator de linistit, cu doar doua "vrei sa ne intoarcem?!", Unul in timpul traficului de pe autostrada spre Pitesti, unul prin Transilvania.
Autostrada dintre Sibiu si Arad a avut cateva rezerve apropos de obiectivul nostru ambitios, dupa cum se va vedea in filmulet, o data ce invat sa il uploadez :)
Am fost destul de sceptica apropos de destinatie. Momentul adevarului a trecut destul de rapid, cu toate ca era coada.
In jur de 2 noaptea am ajuns si in Brno. Prima impresie: un fel de centrul vechi al Craiovei intr o luni seara. Frumos, dar pustiu. In all fairness, este oras universitar si in perioada asta nu s cursuri.
Dupa o invarteala de cetate, am ajuns la hotel. Locatia e superba, din pacate exista vreo 3 catedrale care insista sa aiba un fetis cu baterea clopotelor. Prima chestie interesanta: baia din dulap.
duminică, mai 10, 2015
Animalele sociale in toata splendoarea lor - Partea I
"Omu` cu cuvintele la el"
Spune`mi ce vrei sa auzi ca sa stiu ce trebuie sa spun. Nimic din ceea ce voi spune nu va fi real, dar uita-te la mine sa vezi cat de fericit ma fac cuvintele mele. Nu conteaza ca esti tu sau alta in fata mea. De fapt, conteaza. Nu pot sa accept faptul ca imi trantesti toate visele de pamant cu aspecte practice. Nu-mi place ca nu cazi pe spate la fiecare promisiune. Vreau sa ma tii de mana si sa iti vad amigdalele cand iti povestesc unde te voi duce intr`un viitor absolut irealizabil.
N-am fi avut sanse nici daca mi-as face lobotomie. Imi pare rau ca am disparut din peisaj. Imi pare rau ca o sa gasesti pe cineva care sa te vada ca o cursa cu autobuzul pana la avionul care sa o duca pe meleaguri cu mult aur si bogatii. N-ar trebui sa imi pese, dar din pacate am prostul obicei de a dezvolta o relatie unilaterala destul de stransa cu oamenii pe care ii cunosc si care ma lasa sa vad putin din sufletul lor.
Spune`mi ce vrei sa auzi ca sa stiu ce trebuie sa spun. Nimic din ceea ce voi spune nu va fi real, dar uita-te la mine sa vezi cat de fericit ma fac cuvintele mele. Nu conteaza ca esti tu sau alta in fata mea. De fapt, conteaza. Nu pot sa accept faptul ca imi trantesti toate visele de pamant cu aspecte practice. Nu-mi place ca nu cazi pe spate la fiecare promisiune. Vreau sa ma tii de mana si sa iti vad amigdalele cand iti povestesc unde te voi duce intr`un viitor absolut irealizabil.
N-am fi avut sanse nici daca mi-as face lobotomie. Imi pare rau ca am disparut din peisaj. Imi pare rau ca o sa gasesti pe cineva care sa te vada ca o cursa cu autobuzul pana la avionul care sa o duca pe meleaguri cu mult aur si bogatii. N-ar trebui sa imi pese, dar din pacate am prostul obicei de a dezvolta o relatie unilaterala destul de stransa cu oamenii pe care ii cunosc si care ma lasa sa vad putin din sufletul lor.
joi, ianuarie 22, 2015
De ce stiu ca e-n zadar
...Pentru ca nu-mi plac oamenii care renunta usor.
...Pentru ca vreau sa am aceiasi fluturasi in stomac atunci cand te vad a doua, a cincea, a n`a oara.
...Pentru ca vreau sa stiu ca te intorci acasa indiferent cat de departe te duce drumul azi.
...Pentru ca vreau sa fiu primul lucru la care te gandesti dimineata si ultimul gand care dispare atunci cand adormi.
Pentru ca n-o sa poti face asta. Prea multe tentatii, prea multa agitatie, esti prea superficial. Traim intr`o lume infestata de ADD, iar tu esti unul din cei mai de seama pacienti. Te astepti ca toata lumea sa-ti faca pe plac, toti sa iti recunoasca superioritatea, problemele tale (mai mult sau mai putin inchipuite) sa fie rezolvate de colectiv. In acelasi timp refuzi ajutorul oricui, de teama sa nu iti dai seama ca poate totusi el are dreptate, si tu nu. Poate el stie sa rezolve o problema careia tu nu-i vezi solutia.
Si totusi, cand o sa fii mare, ai sa`ntelegi ca fericirea nu e o stare de fapt, e o atitudine. Atat timp cat stai si`ti rumegi problemele nu faci altceva decat sa infectezi oamenii din jurul tau cu incertitudini si cu ezitari. Nu e mai simplu sa te bucuri de maruntisurile care`ti lumineaza viata? Nu e mai bine sa te entuziasmezi cand vezi un lucru bun in jurul tau? Esti chiar atat de egocentrist incat fericirea celorlalti te deprima?
Stiu ca e degeaba, dar mie`mi place senzatia de a fi acolo, chiar daca stiu ca e temporar. Pentru ca eu sunt deja mare. Si incapatanarea mea de a fi fericita da roade.
...Pentru ca vreau sa am aceiasi fluturasi in stomac atunci cand te vad a doua, a cincea, a n`a oara.
...Pentru ca vreau sa stiu ca te intorci acasa indiferent cat de departe te duce drumul azi.
...Pentru ca vreau sa fiu primul lucru la care te gandesti dimineata si ultimul gand care dispare atunci cand adormi.
Pentru ca n-o sa poti face asta. Prea multe tentatii, prea multa agitatie, esti prea superficial. Traim intr`o lume infestata de ADD, iar tu esti unul din cei mai de seama pacienti. Te astepti ca toata lumea sa-ti faca pe plac, toti sa iti recunoasca superioritatea, problemele tale (mai mult sau mai putin inchipuite) sa fie rezolvate de colectiv. In acelasi timp refuzi ajutorul oricui, de teama sa nu iti dai seama ca poate totusi el are dreptate, si tu nu. Poate el stie sa rezolve o problema careia tu nu-i vezi solutia.
Si totusi, cand o sa fii mare, ai sa`ntelegi ca fericirea nu e o stare de fapt, e o atitudine. Atat timp cat stai si`ti rumegi problemele nu faci altceva decat sa infectezi oamenii din jurul tau cu incertitudini si cu ezitari. Nu e mai simplu sa te bucuri de maruntisurile care`ti lumineaza viata? Nu e mai bine sa te entuziasmezi cand vezi un lucru bun in jurul tau? Esti chiar atat de egocentrist incat fericirea celorlalti te deprima?
Stiu ca e degeaba, dar mie`mi place senzatia de a fi acolo, chiar daca stiu ca e temporar. Pentru ca eu sunt deja mare. Si incapatanarea mea de a fi fericita da roade.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)